Select your country/region in the menu or by clicking on the world map *
Country Selector Alternate Image
Presa

              Noutati

              29/07/2009

              Schneider Electric preia Xantrex

              Schneider Electric îşi consolidează poziţia în sectorul energiilor regenerabile prin achiziţia companiei Xantrex, lider global pe piaţa de invertoare electrice.Schneider Electric (Euronext : SCHN) a anunţat semnarea unui acord ferm cu Xantrex Technology Inc. (Bursa din Toronto: XTX).

              Xantrex este unul dintre cei trei principali producători de invertoare pentru sistemele eoliene şi de panouri solare, cu un potenţial de creştere sporit datorită:

               

              - poziţiei de lider pe piaţa nord-americană de invertoare

              - unei extinderi a poziţionării pe pieţele cheie din Europa (Germania, Spania)

              - unui larg portofoliu de produse fiabile şi de înaltă calitate, monofazice şi trifazice

              - accesului către piata prin intermediul partenerilor sai(distribuitori oficiali, integratori, OEM)

               

              Achiziţionarea Xantrex va permite Schneider Electric să-şi reconsolideze poziţia de lider pe piaţa energiilor regenerabile.

               

              Acest sector de business se află în plină expansiune, creşterea sa anuală fiind preconizată la aproape 30% pentru energia solară şi 20% pentru cea eoliană.

               

              Cererea va fi susţinută, în principal, de creşterea continuă a preţurilor combustibililor fosili şi a sensibilizării sociale în privinţa acestui subiect.

               

              Energia regenerabilă este soluţia problemei create de cererea continuă de energie şi reducerea, în acelaşi timp, a emisiilor de dioxid de carbon (CO2). Deja prezentă pe această piaţă, compania Schneider Electric îşi va reconsidera ofertele de soluţii energetice odată cu preluarea Xantrex şi astfel va preîntâmpina nevoile clienţilor şi cererea pieţei privind energiile eficiente.

               

              Compania Xantrex este axată în principal pe invertoare, punctul cheie al sistemelor eoliene şi de panouri solare, care transformă eficient energia primară dezvoltată de panourile fotovoltaice sau de turbinele eoliene, în energie de înaltă fiabilitate, compatibilă cu cerinţele pieţiei.

               

              Schneider Electric preconizează realizarea unor asocieri importante prin achiziţia Xantrex, creând o legătură puternică între cele două companii:

               - Xantrex: control asupra tehnologiilor electronice avansate din sectorul energiilor regenerabile şi acces specializat către pieţele de energie solară şi eoliană

               - Schneider Electric: prezenţă internaţională recunoscută in domeniul energiei si controlului.

               

              “Suntem foarte mândri să facem parte  din concernul Schneider Electric. Considerăm că este cel mai bun mod de a ne dezvolta business-ul, bazându-ne pe tehnologiile şi produsele noastre avansate, pe experienţa de piaţă şi canalele de distribuţie,  vânzările şi prezenţa globală a Schneider Electric, împreună cu reţeaua lor de distribuţie şi capacitatea soluţionărilor rapide.’’, a spus Mossadiq Umedaly, preşedintele Xantrex

               

              La rândul său, Jean-Pascal Tricoire, preşedinte al Consiliului Director şi CEO al Schneider Electric, a declarat: “Această achiziţie întăreşte poziţia noastră în managementul energiei prin crearea unor soluţii integrate şi complexe care preîntâmpină cerinţele clienţilor privind eficientizarea energiei.’’

               

              Potrivit termenilor contractului semnat de cele două părţi, acţiunile Xantrex vor fi controlate de către o subsidiară a Schneider Electric. Acordul trebuie votat afirmativ de către un minim de 66,7% dintre acţionari, personal sau prin procură, la o adunare generală. De asemenea, finalizarea tranzacţiei este condiţionată şi de cesionarea diviziei de alimentare programabilă a Xantrex şi de obţinerea aprobărilor din partea autorităţilor de resort şi a celor din domeniul concurenţei. Achiziţia ar trebui finalizată până în octombrie 2008.

               

              OCM Principal Opportunities Fund, L.P., care deţine 7,066,552 din acţiuni, echivalentul a aproximativ 24,4% din capitalul social al Xantrex, a semnat un acord cu Schneider Electric prin care se angajează să voteze în favoarea tranzacţiei şi să susţină finalizarea sa. OCM este cel mai mare acţionar al Xantrex şi unicul dintre aceştia care deţine mai mult de 10 % din capitalul social.

               

              Preţul care va trebui plătit pentru achiziţionarea Xantrex este de 415 milioane dolari canadieni (412 milioane USD), plătibili în numerar, ceea ce înseamnă că o acţiune Xantrex valorează 15 dolari canadieni. Preţul total al companiei este de 498 milioane dolari canadieni, incluzând produsele cesiunii diviziei de alimentare programabilă a Xantrex.

               

              Această acţiune corespunde criteriilor de rentabilitate economică definită de Schneider Electric. Potenţialul ridicat de dezvoltare al Xantrex şi sinergiile importante care vor rezulta ne permit să estimăm o cifră de afaceri de 470 milioane USD şi EBITA de 69 milioane USD în 2011.

               

               

              Despre Xantrex

              Xantrex Technology Inc. (www.xantrex.com) este lider global în dezvoltarea, manufacturarea şi marketingul produselor şi sistemelor electronice pentru energii regenerabile, programabile şi mobile.

              Produsele companiei transformă şi controlează energia primară obţinută din orice sursă, în energie de înaltă calitate necesară reţelelor de electricitate. Xantrex are sediul social în Vancouver, Canada, şi facilităţi în Statele Unite, Germania, Spania, Anglia şi un joint-venture în China.

               

              Despre Schneider Electric

              Schneider Electric, specialist global în domeniile energiei şi controlului, livrează echipamente şi soluţii electrice avansate către clienţi de pe piaţa construcţiei de clădiri rezidenţiale şi non-rezidenţiale, piaţa  centrelor de date şi reţele, piaţa energiei şi cea a infrastructurii. Compania are 120.000 angajaţi în toată lumea şi desfăşoară operaţiuni în 200 de ţări. Compania este prezentă în România de mai mult de 10 ani, are 150 de angajaţi şi o reţea cu peste 500 de puncte de distribuţie în toată ţara. www.schneider-electric.ro 

               

               

                

              Persoane de contact:

              Octavian Belu, Premium Communication

              +40 21 411.01.52, 0752 190 203

              Octavian.Belu@premiumpr.ro

               

              Liliana Borşan, Responsabil Comunicare

              Schneider Electric România

              +40 21 203 06 19, 0742 109 246

              liliana.borsan@ro.schneider-electric.com