Select your country/region in the menu or by clicking on the world map *
Country Selector Alternate Image
Presa

              Noutati

              05/06/2011

              Cu ocazia Zilei Internationale a Mediului, Renault, Schneider Electric, Siemens si Electrica au semnat primul parteneriat pentru mobilitatea electrica în România

              Renault face primul pas pentru ZERO EMISII în România

              Renault România demareaza astazi “Programul de Conectare a Vehiculelor Electrice – Parteneriat pentru o mobilitate cu zero emisii*”, prin care vizeaza crearea unui grup de parteneri pentru dezvoltarea infrastructurii necesare vehiculului electric in România.

              Primele trei acorduri din cadrul acestui program au fost semnate cu Electrica, Schneider Electric şi Siemens, cu ocazia Zilei Internaţionale a Mediului. In perioada urmatoare va urma semnarea altor parteneriate similare cu companii implicate in domeniul energetic.

              Prima etapa prevazuta in cele doua acorduri (semnate intre Renault şi Siemens, respectiv intre Renault si Schneider Electric si intre Renault si Electrica) consta in infiintarea unei echipe comune de lucru. Compus din experti din partea Renault  si reprezentanti ai celor doua companii, grupul de lucru mixt va dezvolta in urmatoarele trei luni un plan complet  si viabil pentru implementarea  si intretinerea retelei de incarcare pentru vehiculele electrice.
              Marcand importanta deosebita a acestei etape, membrii Comitetelor Directoare ale celor trei companii au fost prezenţi la evenimentul de semnare a acordurilor de parteneriat. Din partea Renault: Jerome Olive, Director General Grup Renault Romania, Fabrice Cambolive, Director General Renault Commercial Roumanie, Sorin Buse, Director General Renault Technologie Roumanie (RTR), Gabriel Sicoe, Director Afaceri Publice Grup Renault Romania. Din partea Schneider Electric România: Saulo Spaolanse, Preşedinte Schneider Electric Romania si Petre Butu, Director al Diviziei Power. Din partea Siemens România: Cristian Secoşan, Chief Executive Officer Siemens SRL si Petru Ruşeţ, Director al diviziei Energy Transmission, Distribution, Fossile and Renewable Power. Din partea Electrica: Eugen Bradean, Director Afaceri Corporatiste.  

              Jerome Olive, Director General Grup Renault, ofera detalii despre implicarea activa a Renault in pregatirea cadrului pentru comercializarea vehiculului electric:
              “Renault este primul constructor mondial care propune o gama completa de vehicule 100% electrice accesibile, fiabile, cu performanţe exceptionale. Consideram ca Renault este cel mai in masura sa-si asume pozitia de lider în domeniul vehiculului electric si in România, tinand cont de  prezenta istorica a Grupului Renault in prim-planul industriei auto, cota de piata de aproximativ 40%,  precum si sfera larga de activităti acoperita: design, inginerie, productie, comert, post-vanzare si finantare.”

              Fabrice Cambolive, director general Renault Commercial Roumanie, explica importanta acestor parteneriate in strategia locale in domeniul vehiculelor electrice:
              “Ne-am luat un angajament ferm in domeniul mobilitătii electrice in România, asumandu-ne in acelasi timp responsabilitatea de a sustine dezvoltarea unei infrastructuri adecvate pentru vehiculul electric. In acest sens, crearea unei retele de parteneri puternici, precum Schneider si Siemens, cu aceeasi viziune sustenabila, constituie un element cheie in strategia noastra de business in România. ”

              Saulo Spaolanse, Country President Schneider Electric România, prezent la eveniment, a evidentiat expertiza Schneider Electric in domeniul vehiculelor electrice:


              ” Acest parteneriat se inscrie perfect in strategia noastra de dezvoltare. Transportul urban este in continua schimbare, drept urmare masinile electrice devin o alegere de top pentru cei care conduc foarte mult in oras. Schneider Electric sustine aceasta tendinta de mobilitate electrica prin infrastructura de reincarcare, un element cheie pentru buna functionare a masinilor electrice.


              Solutiile noastre asigura incarcarea completa a unui vehicul electric in orice situaţie. Statiile de reincarcare pot fi instalate in cladiri de birouri, in spatii comerciale, în parcarile publice sau rezindentiale, fiind usor de utilizat, sigure, disponibile si eficiente energetic. “

               
                Impreuna cu Nissan, Renault are ca obiectiv sa devina liderul in mobilitatea zero-emisii*, si anume, primul constructor de masini care sa vanda o gama completa de vehicule electrice la un pret accesibil pentru un numar cat mai mare de persoane. Obiectivul Aliantei  Renault Nissan este de 1.5 milioane de masini electrice vandute la nivel global pana în 2016. Incepand cu anul 2015, Alianta va avea o capacitate de productie de 500.000 de vehicule pe an.